Google Shopping Ads – cea mai eficienta metoda de promovare pentru magazinele online

30 septembrie 2019

Probabil ai auzit deja de reclamele Google Shopping, iar daca nu ai auzit, sigur le-ai vazut – sunt acele reclame din Google, de tip carusel, cu diverse modele si preturi ale produsului pe care l-ai cautat. Citeste mai jos despre cum poate acest tip de reclama sa-ti sporeasca vanzarile magazinului online!

Reteaua de cumparaturi este echivalentul unui catalog de produse si poate fi modalitatea de promovare ideala daca ai un magazin online. Asta pentru ca prezinta clar utilizatorului produsul pe care il comercializezi inainte ca acesta sa dea click pe anunt.

Partea buna e ca anunturile tale vor aparea nu numai atunci cand utilizatorii iti cauta produsul in mod expres in reteaua de cumparaturi, ci si cand fac o cautare obisnuita care declanseaza rezultatele din Google Shop.

Pentru a putea face campanii AdWords de tip Shopping, ai nevoie, intai de toate, de un cont Google Merchant Center pe care sa il conectezi la contul de AdWords. Anunturile vor aparea in reteaua de cautare Google si, optional, pe site-urile partenerilor Google, si functioneaza pe baza feed-urilor de produse care, foarte important, trebuie sa respecte recomandarile motorului de cautare.

AVANTAJELE CAMPANIILOR DE SHOPPING

CTR mai bun. Poti gasi clienti mai interesati de ceea ce vinzi daca prezinti in anunturi informatii despre produsele tale. In acest fel, vei creste probabilitatea unei achizitii pentru ca anunturile tale sunt mai relevante pentru utilizatori. Avand acces la informatiile care ii intereseaza inainte de a accesa anuntul, utilizatorii vor fi mai inclinati sa achizitioneze odata ce dau click pe reclama ta.

Vizibilitate sporita. Prin intermediul campaniilor de Shopping, poti fi afisat cu mai multe anunturi pentru o singura cautare. Mai mult, poti fi afisat simultan, atat cu anuntul de Shopping, cat si cu anuntul text, in momentul in care un utilizator realizeaza o anumita cautare. Iar optarea pentru afisarea anunturilor de tip Shopping Ads in reteaua de parteneri, iti va aduce un plus de vizibilitate pentru ca produsele tale pot fi afisate pe Google Maps, Youtube etc.

Usor de gestionat. Anunturile text impun advertiserilor sa selecteze si sa liciteze pentru cuvintele-cheie pe care doresc sa le targeteze. Anunturile Google Shopping sunt mult mai simple si elimina complet procesul de utilizare a cuvintelor-cheie. In loc sa licitezi pe cuvinte-cheie, Google este cel care decide ce temeni sunt relevanti pe baza informatiilor furnizate in feed-ul de produse.

INFORMATII GENERALE DESPRE FEED-UL DE PRODUSE

Feed-ul contine informatii obligatorii si optionale despre produs: ID, o descriere, un titlu, codul GTIN, un link catre produs, disponibilitatea si starea produsului, un link catre imaginea produsului, categoria produsului si pretul.

Numele si descrierea produsului trebuie sa coincida cu cele de pe site. Desi titlul produsului poate avea pana la 150 de caractere, iti recomandam sa folosesti un titlu scurt, clar si concis, de forma: tipul de produs + brand + gen + caracteristici ale produsului. Includerea cat mai multor detalii – brandul, culoarea, marimea si alte caracteristici ale produsului – va aduce mai multe conversii.

Imaginile produselor nu trebuie sa depaseasca 16MB si nici sa contina texte promotionale, watermark-uri sau chenare. Extensiile acceptate sunt: .gif, .jpg/.jpeg, .png, .bmp, .tif/.tiff, iar dimensiunile minime acceptate sunt 250×250 pixeli – in cazul produselor de imbracaminte – si 100×100 pixeli pentru alte tipuri de produse.

Toate atributele feed-ului trebuie sa fie identice cu cele prezente in site: disponibilitate, pret, ID etc., altfel produsele respective vor fi respinse.

TIPS

  • Pentru produse asemanatoare, seteaza in cont o campanie cu prioritate inalta, in care sa promovezi cele mai bine vandute produse.
  • Pentru segmentarea campaniilor, aplica filtre pe feed-ul de produse si bifeaza “exclude all other products”.
  • Realizeaza A/B testing pe imaginea principala a unui produs, pentru a vedea care intoarce cele mai bune rezultate.
  • Daca ai un site de tipul marketplace, ordoneza-ti produsele in functie de categorie, pentru a le structura mai usor.

Ti-am starnit interesul? Contacteaza-ne si afla cum ai putea sa-ti cresti vanzarile printr-o campanie eficienta de Google Shopping!