Cat costa o campanie Google Ads?

14 martie 2018

Desi este o intrebare indreptatita, raspunsul nu este chiar atat de simplu pentru ca, in principiu, nu exista un cost standard pentru campaniile Google Ads. De fapt, costurile pentru o astfel de campanie difera in functie de domeniu si cont, si este direct proportional cu strategia abordata.

Exista un minim ce trebuie investit in Google Ads?

Cu toate ca nu exista un minim ce trebuie investit in Google Ads, trebuie sa stii ca pentru fiecare cont in parte exista un prag de la care o campanie devine profitabila. Si asta pentru ca el se calculeaza in functie de mai multi factori, de la timpul de afisare, la numarul de servicii pe care vrei sa le promovezi si segmentul de acoperiere, sa numim doar cativa dintre ei.

Poti sa ai campanii pe cautare, campanii de remarketing, campanii pe display, campanii pe mobil etc. Toate acestea fiind impartite, la randul lor, pe alte categorii si subcategorii. Iar pe langa acesti factori, trebuie sa stii care este pragul de rentabilitate al afacerii tale si cati clienti iti permiti sa servesti.

Pentru ca o campanie Google Ads este unica, la fel ca si afacerea ta, ea implica costuri personalizate in functie de numarul de vizitatori pe care vrei sa-i aduci pe site, numarul de cuvinte-cheie pentru care doresti ca reclama ta sa fie afisata si costul pe click platit spre Google. Cu cat folosesti mai multe cuvinte-cheie, cu atat costurile pentru alimentarea campaniei vor fi, evident, mai mari.

In plus, calitatea unei campanii este extrem de importanta pentru ca ea determina in ce masura bugetul tau este utilizat intr-o maniera productiva. Lipsa de calitate a campaniei va atrage dupa sine costuri mai mari pe click-ul anumitor cuvinte-cheie, in aceste pierderi intrand si click-urile necalificate sau slab calitative.

De aceea este important sa-ti configurezi corect anuntul pentru a obtine cea mai mare rentabilitate a investitiei (ROI) si pentru a genera venituri imediate. Acest lucru se realizeaza prin cercetare permanenta, testare si evaluare, prin eliminarea cuvintelor-cheie care nu performeaza si pastrarea celor care conduc la cat mai multe conversii. Folosirea extensiilor de tip “click-to-call”, a insertiilor dinamice, impreuna cu A/B testing-ul, pot creste dramatic rata de click.

Costurile in AdWords si competitivitatea afacerii

Cu toate ca implica costuri mai mari, o campanie mai diversificata are o acoperire mai mare si potentialul de a atrage mai multi clienti. La fel se intampla si in cazul unui domeniu foarte competitiv; cu cat un domeniu este mai concurential, cu atat costurile sunt mai mari, dar avantajul este ca un domeniu cu multe cautari in Google iti pune la dispozitie numeroase informatii si solutii multiple de aplicat in campaniile Google Ads.

Practic, intr-o campanie Google Ads, totul este legat de comportamentul clientului (rata de conversie, rata de abandon, procentul vizitelor noi, a utilizatorilor reveniti in site, abonarea la newsletter), de masurarea informatiilor obtinute pe baza traficului din site si interpretarea acestora. Pentru ca lucrurile difera de la caz la caz, este important sa descoperi ce functioneaza pentru tine si sa imbunatatesti permanent strategia campaniei.

Iata de ce nu se poate raspunde cu exactitate la intrebarea “cat costa o campanie Google Ads?”. In linii mari, totul trebuie raportat la numarul de vizite, lucru care trebuie cercetat si optimizat in mod continuu, nu la bani in mod direct.

Plecand de la rapoartele obtinute, o agentie iti calculeaza costul final al campaniei Google Ads. In acesta intra bugetul investit lunar la Google, la care se adauga comisionul pentru managementul lunar si taxa de pornire a campaniei.